Etichete

, ,

Care dintre voi mai ţineţi minte poveştile fraţilor Grimm? Pentru cine nu ştie, ducă-se la cinema, măcar, pentru animatul Tangled (Rapunzel) sau piardă-şi papucul la club, precum Cinderella. Dată fiind natura jobului meu, mă lovesc inevitabil şi zilnic de această lume de basm. Merge şi la propriu şi la figurat. Azi, de exemplu, m-am jucat cu fetele mele de-a poveştile. Nu ştiu cum se face că eu sunt mereu Baba Cloanţa/Marea Urâtă/Mama Gothel/Vrăjitoarea/toţii zmeii laolaltă.

Săptămâna trecută le-am citit copilaşilor mei să le alin somnul, una dintre poveştile mai puţin cunoscute ale Fraţilor Grimm, şi anume Şoarecele şi Pisica. Este relatată povestea celor două animale care se împrietenesc şi se hotărăsc să trăiască împreună. Cu mari sacrificii, cei doi cumpără o oală cu untură pentru a avea ce mânca în timpul iernii. Pe parcurs pisica se tot furişează de lângă şoarece pentru a fura din untură, minţindu-l pe acesta că se duce la diferite evenimente. Într-o zi de iarnă, cu stomacul chiorăind, şoarecele îşi aduce aminte de untură, iar când descoperă înşelăciunea mâţei se întristează, luând-o la întrebări. Ca răspuns, pisica îl prinde şi îl mănăncă, lingându-se pe degete.

Na poftim. M-a izbit sfârşitul acestei poveşti cu oala de realism în cap. Chiar atât de simplu să fie totul?

M-am gândit în aceea seară la constanta mea dezamăgire asupra lumii în care trăiesc. La viziunile mele, la cum ar trebui să fie, la toate sacrificiile pentru a schimba ceva…când oamenii pur şi simplu nu vor să se schimbe. La faptul că toţi suntem un întreg, dar nu mă regăsesc lângă toţi proştii.

A avut o revelaţie. NU TREBUIE SĂ FIM LA FEL, CA SĂ FIM UNA. Dacă am lua de exemplu teoria sistemelor ca s-o aplicăm întregii societăţi ar rezulta un corp planetar. De exemplu, creierul ar fi oamenii de ştiinţă, inima cei care trăiesc iubirea, muşchii ar fi muncitorii, scheletul ar fi investitorii, sistemul limfatic ar fi poliţiştii. Desigur, criminalii, politicienii corupţi şi cei care chinuie animalele sunt caca-pişu al sistemului. Este un organism simbiotic, perfect integrat. Dacă un sistem suferă, totul se propagă la nivel mai mare. Teoria respectă şi reflectă realitatea. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, societatea a fost construită, poate inconştient, după modelul corpului uman.

În concluzie, accept şi trăiesc cu mândrie faptul că sunt o mitocondrie în inima acestui mare sistem şi aştept ca el să facă pişu. Serios. Tot ce pot, este să menţin inima sănătoasă. Da, ştiu, sistemul este rău constipat, toxinele se răspândesc în tot corpul. Dar eu, ca celulă a inimii, nu am calităţile necesare pentru a vindeca un colon. Prefer să menţin în viaţă o inimă 10 ani din 1000 dacă ar fi sănătoasă, decât să plec în delegaţie, iar inima mea să facă infarct în 10 secunde.