“Legenda Soarelui” – Serbare 8 Martie

Educatoarea: Dragul meu copil de aur

Ţi-am fost mamă, asta ştii,

Dar pe lâng-un glas de graur,

Ţi-am fost şi intemperii.

Asta-i soarta, eu mă sting,

Dar încet, încet tu urci,

Doar c-un ochi te mai ating

Crede-mă, n-o să te-ncurci.

Ţi-am fost Zânele din lume,

Drumul ţi l-am luminat

Şi când te-ai pierdut pe bune

Şi cu lupi te-am căutat!

Şi atunci când aveai vise

Curcubeu ţi-am desenat,

Ca să ai drumuri deschise,

Chiar de-ncoate am picat.

Pat de flori ţi-am împletit

Atunci când ai fost bolnav,

Cu poveşti te-am ispitit

Să-ţi hrănesc obrazul firav.

M-am făcut luntre şi punte

Pe o apă-nşelătoare,

Ţi-am pus şi o stea în frunte

Ca să-ţi fie-apărătoare.

Iar când febra te-a atins

Mi-am băgat mâna în foc

Şi cu el pariu am prins

Că voi fierbe eu în loc.

Ţi-am fost doctor spiriduş

Când ai plâns lacrimi de aur

Şi te-am învelit în pluş

Să te scap de-un rău balaur.

Iar când alţii te-au stricat

Şi-ai venit la mine rupt

Te-am făcut neînfricat

În hăţişul cel abrupt.

Ţi-am cântat balade fine

Pe la geamul patului,

Ştiu tu creşti şi nu-ţi mai vine

Să stai în pervazul lui.

Toate cărţile din lume

Ţi le-am scris pe limba ta,

Ca să ştii ce-i rău şi bine,

În curând vei lumina.

Eu mă sting copile drag,

Vei rămâne steaua mea

Şi când eu în lut mă bag

Tu vei şti muzica mea.

Dă la toţi o mică rază,

Din culoarea Si bemol,

Deschide-le uşi să vază

Cu a ta cheiţă sol.

Să te văd pe cer lucind

Nu-mi doresc nimic mai mult.

Tu copile, tu zâmbind,

Ăsta este al meu cult.

Zâna Poveştilor: Umbla odată pe Pământ

Un colţ de Rai rotund,

Cu păr bălai şi mersul blând,

Cu ochi care pătrund.

În culori limpezi te-mbrăca

Cu raze de cleştar,

Cu mângâiere ea dădea

Călduri de chihlimbar.

Soarele Mamă: O, Zână dragă, ce-amintiri

Îmi trec acum prin minte,

Într-un buchet de trandafiri

Le-am adunat fierbinte.

Zâna: Din câte ştiu povestea-ncepe

Cu Raiul cel de pe Pământ,

Când tu erai Soarele-n ceruri

Şi peste tot era un cânt.

Soarele Mamă: Dar într-o zi din ghicitoare

Pur şi simplu eu m-am stins,

Din caldă şi strălucitoare

Am devenit de neaprins.

Zâna: Era un întuneric…

Şi Luna se stingea,

Arţarul nostru magic încet el îngheţa.

Dormeam toţi împreună cu vise zgribulite,

Pierdeam încet speranţa, cu stele reîncălzite.

Soarele Mamă: Inima mea de mamă era de nedescris

Îl dau ei, vieţii, aşa cum s-a prezis,

Ştiam că pleac-odată şi scumpul meu băiat,

Ce eu ca mamă bună, e tot ce-aveam de dat.

Licuriciul: Mi-aduc aminte bine,

Aveam de luminat

În aventura noastră,

În faţa voastr-am stat.

M-am încălţat c-o boare

Pornit-am imediat,

Să-l ajutăm pe Soare,

Avea de radiat.

Zâna Luminii: Am mers pe drumuri ce îmi păreau ascunse

Şi prin păduri uitate, de zâne doar pătrunse.

Aveam curaj desigur, Zâna Luminii sunt,

Însă fără de Soare, eram doar fluture ciunt.

Zâna Animalelor: Am pornit la drumul greu

Călărind pe melci cărunţi,

Îl duceam pe dragul meu

La altarul dintre munţi.

Şi când melcii-au obosit,

Buburuze am chemat,

Ca şi-n frunze s-au pitit

Şi în spate te-au cărat.

Căprioar-am adunat

Să-ţi cureţe calea

De frunzişul îndesat

Prin care curgea valea.

Somnoroase păsărele

Le-am trezit să te încânte,

Ca să uiţi clipele grele

Le-am rugat să te descânte.

Zâna Florilor: Iar când erai obosit

Din narcise, margarete

Pat de flori ţi-am împletit

Prin minuni secrete.

Eu pe cap ţi-am pus coroană

Împletită din trei roze,

Stăteai drept ca o coloană,

Ghioceii făceau poze.

Mantie din câmp de stele

Ţi-am cusut în fir de aur

Să te apere de iele

Şi de cel mai rău balaur.

Cu nectarul din brânduşe

Ţi-am hrănit pofte şi vise,

Iar când pofta dispăruse

Ţi-am lăsat uşi larg deschise.

Zâna Apelor: Dimineţa te-ai trezit

Ţi-am spălat faţa c-un zâmbet

Clopoţei te-au fericit

Cu al lor angelic clinchet.

M-am făcut luntre şi punte

Să te trec pe-a mării valuri

Şi te-am mângâiat pe frunte

Cu tic tac cântat de grauri.

Ceai din rouă eu ţi-am fiert

Să îţi potolească setea

Din valuri ţi-am dat concert

Când gândeai aievea.

Castorul: Uite-un zid întâmpinat!

Eu îmi intr-un rol

Pe frunte m-am scărpinat,

Totu-i sub control.

Cu precizie de boloboc

Zidul l-am răpus!

Pe câmpii cu busuioc

Vom fi la apus.

Zâna Poveştilor: Ajunsem şi la arţar

L-am adus pe dragul Soare

Ca s-ajungă pe altar,

Sus pe Cerul mare.

Doctorul Spiriduş: Mi-amintesc destul de bine,

De emoţie, e clar!

Soarele s-a pus pe vie

Ce s-a-mbolnăvit, mai rar.

Eu sunt doctor spiriduş,

Dar aşa n-am mai văzut!

Tot l-am învelit în pluş,

Febra nu i-a mai scăzut.

Doctorii din păpădie,

Toate eu le-am încercat,

Chiar şi cu lumina vie…

Am fost foarte încurcat.

Să-l chemăm pe Spiriduşul

Ce în cărţi e specialist!

Va şti să ne dea răspunsul,

Este mare analist.

Spiriduşul Cărţilor: Eu din ce am constat

Să scăpăm de-această boală,

Avem de îmbărbătat.

El este-o foaie goală.

Noi toţi îl vom desena

În culori vii, luminate,

Şi-l vom scrie şi-anima

Cu litere-nstelate.

Spiriduşul muzicii: Note calde-i vom cânta

Până îşi revine

Marea îl va descânta

Cu-ale ei buline.

Vom începe-n si bemol

Să-i cântăm o floare

Cu a mea cheiţă sol

Îl trezim pe Soare

Zâna Poveştilor: Şi aşa s-a întâmplat!

Zâne, Spiriduşi,

Noi cu toţi l-am ajutat

Pe astrul de pluş.

Curcubeul: Făceam podul de culori,

Până sus tot m-am întins,

Curcubeu record de flori

Până-n rai s-a prins.

Dragul Soare s-a urcat

Cu lacrimi de jar

Cât de greu s-a căţărat

Până la altar.

Norul: Nu e singur sus în zori,

Eu prietena lui,

Eu m-am transformat în nori,

Cu ochii căprui.

Auzind ce povestiţi

Ni s-a făcut dor

Şi deşi suntem grăbiţi

Imediat e zor,

E aici cu voi, v-ascultă

Are şi un cald mesaj,

Dar îmi las eu vorba multă,

Ascultaţi-i al său glas.

Soarele: Buna ziua dragă mamă,

Bună ziua zâne dragi

Am plecat atunci în grabă.

Mi-am pus dorul în desagi.

Am ajuns cu bine sus,

Ma vedeţi destul de des

Şi tot timpul la apus

Chipurile dragi le ţes.

Mi-este bine între stele,

Sunt puternic, am succes.

Am desigur zile grele,

Dar zâmbesc cel mai ades.

Scumpă mamă să nu crezi

C-am uitat de tine

Chiar dacă-ntr-o zi nu vezi,

Fiul tău e bine.

Eu răsar şi eu apun

Pentru omenire.

Chiar de eu nu prea îţi spun

Îţi strălucesc iubire.

20130308-143838.jpg

“Ce înseamnă Crăciunul?” – Serbare

Bună ziua, aţi venit!

Mulţumim necontenit.

S-aflăm Crăciunul ce înseamnă,

Am lucrat o-ntreagă toamnă.

Am decis la unison,

Şi lansăm în semiton

Un concurs de mari talente

Avem probe evidente.

Să fie tarta, sarmala?

Globul, Moşul sau beteala?

Darurile sau colindul?

Ce vom face noi, găsindu-l?

 

 

Eu sunt (…), jurizez,

Pe acest concurs mizez,

C-un răspuns noi vom găsi.

Ce-i Crăciunul? Doar o zi?

Căutăm un element,

Graţios şi cu talent.

Un mister să rezolvăm,

De Crăciun, doar ne-adunăm?

 

 

Eu sunt (…)-observatorul

Am ochi buni, vânez ca leul!

Voi răspunde la-ntrebare

Ce-i Crăciunul? Doar o boare?

Vreau să ştiu dacă-i mai mult

Decât doar un simplu cult,

Moşi Crăciun şi jucării,

Cu muştar, cârnaţi felii?

 

 

Eu sunt (…) şi mă-ntreb,

Ce Crăciun e doar pe web?

Probe am tot căutat,

Concurenţi s-au anunţat.

Chiar vreau să descoperim,

Ce tot mai sărbătorim.

Sunt copil, dar nu contează…

De Crăciun…ce mai rimează?

 

Juriul tot l-aţi cunoscut,

E talent binecrescut.

Invităm pe concurenţi,

De acord, voi cei prezenţi?

 

Vai sunt prima concurentă!

Şi-ntr-o tavă neaderentă,

V-am făcut o prăjitură,

Se numeşte-afumătură.

Zahărul l-am pus murat,

Totul este calculat!

Căpşunele, chiar şi-un tel,

Cine gustă…vai de el!

Şi mai fac şi o friptură

Cu un sos de aventură.

Definiţie vă dau acum:

Ai sarmale, ai Crăciun!

 

Cel mai important aspect

Se tratează cu respect!

Bradul, casa şi pisica

Decorăm noi acuşica.

Globuri, becuri şi betele,

Îngeraşi şi acadele,

Casa noastră străluceşte,

E testat istoriceşte.

 

Poezia mea-i curată,

Ca şi casa mea de-ndată.

Este cel mai important,

Un cămin reconfortant.

Camera e nepătată,

Vorba e adevărată!

Marele secret vi-l spun:

E curat? Este Crăciun!

 

Ho ho ho sau ha ha ha

Pe ritmuri de cha cha cha

Am sosit din Polul Nord

Alergând pe un fiord.

Moş Crăciun eu mă numesc,

Nu sunt moş, eu doar glumesc!

Toată lumea mă cunoaşte!

Nu-i aşa? Hai recunoaşte!

Fără mine nu-i Crăciun,

Din an în an vin, doar sunt bun!

Toţi m-aşteaptă, ce-ncântare,

Vreau să ţin o cuvântare…

 

Eu pe toţi vă contrazic

Nu vreau să par academic,

Dar venind spre-acest concurs

Deşi aveam un discurs,

Am descoperit secretul

Să v-arăt, acu-i momentul.

I-am găsit în parc la joacă,

Şi la masă, şi pe-acasă

Sunt tot timpul împreună

Şi discută când se-adună.

Îşi vorbesc frumos şi calm

Şi sunt buni ca într-un basm.

E-o familie…vă spun…

Când îi vezi…este Crăciun.

 

Bună seara dragii mei!

Am venit cu un temei,

Să vă fiu un bun exemplu.

Totul este foarte simplu.

Ca şi mamă eu iubesc,

Cu fetiţa mea vorbesc,

O educ, o sfătuiesc,

Cu răbdare o-ngrijesc.

 

Tatăl meu m-a învăţat,

În casă să fiu bărbat.

Asta-nseamnă să respect.

În iubire-s arhitect.

Cu copilul meu mă joc,

Chiar de n-am timp, nu mai pot.

Îi iubesc pe dragii mei,

Sunt nimic fără de ei.

 

Eu sunt (…), toţi mă ştiţi,

Am trei oameni favoriţi!

Mama, tata şi sorina…

Am emoţii cu duzina!

Sunt copil, dar ştiu ce zic

Este important, de mic

Să fii ascultat cu spor,

Şi să fii iubit cu dor.

 

Este-o vorbă în culise

Moşul mai demult venise.

A rămas impresionat

Ne-a rămas doar de cântat!

 

(…)

 

Hmm, se lasă aşteptat

Ne-apucăm deci, de dansat!

Avem twist şi rock şi salsa,

Până se goleşte plasa.

(…)

 

 

 

If I ever find Narnia/Dacă voi găsi vreodată Narnia

We all start somewhere. Most of the times, not in the right place, so we end up searching our life out of ourselves. For food, for approval, for confort, for love, mostly, one has it’s goals depending on the level of education and spirituality one is. We are way past the dawn of New Age theories and most of us liked, shared or posted at least one quote of wisdom, on social networks, social lives or in the intimacy of the self. It’s a great time to be alive. I see people waking up to this reality, like snowballs in the blessed Spring. But New Age living comes with new problems. And I can help to notice that the solutions are still old as humanity. Plato’s “Republica” is more actual than ever, The Ethics of Confucius are easily applicable nowadays. Certain people really succeded to remain still, remain timeless, extract themselves out of the cruel unstoppable course of time into a nebula of memories. If this is possible with time, can it be done with space? Could we really open a closet one day and enter into a completely different world, where everything we dream and instinctively feel right, is possible? Or we open a small part of this door, every day with our actions of creation of our own reality? Is there a magic key to unlock this world or a certain combination of passwords and security questions? Is it a straight way or a whole labirith with unleashed beasts waiting to feast on our dreams? When we lose our way, we get back on track or we explore a scary new one? Is it really the self who decides or all the voices of combined knowledge we assesed during a lifetime? Each journey is really unique or there is a limited amount of presets? No matter what your answer might be, we all tend to return to that zero point where everything started, we call home. No matter how far we expand, at some point we all relate to what has been, in order to reach what will be. No matter how we choose to live or what to believe in, we all feel the need to reconnect with the umbilical cord to whatever we imagine the Source to be. These are the answers I found by now. And with them, came multiple other questions and closed wardrobes. What can I say? My life is a labirinth with an undisclosed number of passwords I have set by my own, but I forgot them. I’ve lost my way a few times and followed a whole new unmapped ones. I have several voices in my head, the most annoying is the one who keeps repeating the last track I’ve heard on the radio. Sometimes, I throw dead neurons at her to shut her up. But she has to sing it one last time. And then, the other ones start with paradoxes, what if’s, why not’s, scratching scars and demanding authority over my life. Sometimes, my self burst out of these like a mother surrounded by her indigo children and sets them all to their place. And sometimes, my daily routine keeps me so busy, that I don’t even hear them. I used to drown them in vices, but they kept surfacing, like plastic bathtube ducks. So if you ever read me, don’t look up to me. I’m a unique clone, struggling her way through the ordinary life, adding just a bit of extra. And now, I have you, a little human growing inside me, to whom I have to explain all these. I am somebody’s starting point, I am my child’s home. Will I succeed? I guess, by writing these thoughts, it’s a step. You will read my open doors and find new closed ones to explore. Maybe, me being your teacher, will end up in you being my guide.

If I ever find Narnia, don’t wait for me. I’m home. Of course your father is with me. He never left my sight.

 

Toți începem de undeva. De cele mai multe ori, nu în locul potrivit, așa încât ajungem să ne căutam viața din noi. Pentru mâncare, aprobări, pentru iubire, în general, țelurile cuiva depind de nivelul educației și al spiritualității la care se află. Am trecut demult de răsăritul noii ere. Fiecare am apreciat, am distribuit sau am postat cel puțin un citat înțelept în rețeaua socială, viața socială sau în intimitatea sinelui. Este un timp minunat să fii în viață. Văd oameni care se trezesc la această realitate, ca niște ghiocei în binecuvântata primăvara. Dar, viața în noua eră aduce cu sine probleme noi. Și nu mă pot abține să nu observ că soluțiile sunt vechi, de când umanitatea. Republica lui Platon este mai actuală ca oricând, etica lui Confucius poate fi ușor aplicabilă în ziua de azi. Unii oameni au reușit să rămână în afara crudului și de neopritului timp, să se extragă din el într-o nebuloasă de amintiri. Dacă acest lucru e posibil cu timpul, poate fi aplicat și spațiului? Am putea să deschidem ușa unui dulap într-o zi și să intrăm într-o lume, în care tot ce am visam și simțim instinctiv, există? Sau deschidem zilnic câte o părticică din această ușă, prin acțiunile cu care ne creem realitatea? Există vreo cheie magică ce deschide această ușă sau o combinație de parole și întrebări de securitate? Este un drum drept sau un labirint plin de bestii care așteaptă să se hrănească din visurile noastre?Când ne pierdem calea, facem tot posibilul să o regăsim sau explorăm una complet necunoscută? Este sinele cel care decide, sau o combinație a tuturor vocilor cunoașterii pe care am acumulat-o de-a lungul vieții? Fiecare călătorie este într-adevăr unică sau parcurgem un număr limitat de căi prestabilite? Oricare ar fi răspunsul, toţi se pare că tindem să ne întoarcem la acel punct zero, în care totul a început, cel pe care îl numim acasă. Indiferent cât ne extindem, toţi relaţionăm cu ce a fost, pentru a ajunge la ce va fi. Indiferent de cum alegem să trăim sau în ce să credem, cu toţii simţim nevoia de a ne reconecta cu acel cordon ombilical, pe care ni-l imaginăm a fi Sursa. Acestea sunt răspunsurile pe care le-am găsit până acum. Şi odată cu ele, au venit alte întrebări şi dulapuri închise. Ce pot să spun? Viaţa mea este un labirint cu nenumărate parole, pe care le-am setat eu însămi, dar le-am uitat. Mi-am pierdut calea de multe ori şi am urmat altele noi, complet necunoscute. Am o grămadă de voci în cap, mai enervantă fiind cea care tot repetă ultima piesă de la radio. Câteodată, atunc neuroni în ea, să tacă. Şi aşa, mai trebuie să cânte o ultimă dată. Iar în liniştea ce succede, îmi aud restul vocilor, care mă bombardează cu paradoxuri, cum ar fi dacă, de ce nu-uri, cu zgâriatul cicatricilor, pretinzând autoritatea asupra vieţii mele. Câteodată, sinele meu reiese învingător de printre ele, ca o mamă înconjurată de copilele ei, trase la indigo, punându-le pe fiecare la locul lor. Iar altădată, rutina zilnică mă ţine atât de ocupată, încât nici nu le mai aud. Obişnuiam să le înec în vicii, dar continuau să iasă la suprafaţă, precum nişte răţuşte de cadă. Dacă mă vei citi vreodată, nu mă privi de jos.  Sunt o clonă unică, ce se zbate să treacă prin această viaţă ordinară, adăugând câte ceva extra. Şi acum, te am pe tine, om micuţ, ce creşti în mine, căruia trebuie să îi explic toate aceste lucruri. Sunt punctul de pornire al cuiva. Sunt casa cuiva copilului meu. Voi reuşi? Cred că prin a începe să îţi scriu gândurile mele, e un pas. Tu vei citi uşile mele deschise şi vei găsi altele închise, pe care să le explorezi. Poate, fiindu-ţi învăţătoare, se va transforma în tine fiind ghidul meu.

Dacă voi găsi vreodată Narnia, nu mă aştepta. Sunt acasă. Desigur că tatăl tău este cu mine. A fost tot timpul acesta.

Up to Narnia