Camino, habar nu am a câta zi, 23 km

Camino, habar nu am a câta zi, 23 km

Fiind pe ultima sută de kilometri, drumul se aglomerează. Și da, are și Camino partea sa urâtă. Ea are două picioare și două mâini cu care aruncă mizerie pe jos. Da, și Spania are gropi, zone unde se taie pădurile, șanțuri pline de mizerii și turiști care poluează.

Și o văd.
Echipament de câteva sute de euro, un rucsăcel, valiza probabil trimisă prin serviciul de curierat, scoate un șervețel umed, se șterge pe frunte și..îl aruncă pe jos.
– Nu, nu, nu, nu, nu fluiera.
Și fluier.
“- Pick it up.
– Excuse me?
– Pick it up.
– But it’s biodegradable.”

– Ți-oi biodegrada una peste nas de nu te vezi.

“- If you don’t pick it up, you are the trash.”

– Am fost cam dură.
– Trebuia s-o arunc în râu. M-am săturat. Cât de greu poate fi, băi, un șervețel. Sau o doza goală de suc. Le cari naibii până la un tomberon. Plin de ele oricum, pe drumu’ vieții.
– Nu poți arunca oameni în râuri. Trebuie să înveți să trăiești cu ei. Ești cam sălbatică.
– Ei trebuie să învețe să trăiască pe Planeta asta.

– Mulțumesc că îți pasă așa mult de mine.
– Mda, păi copiiilor tăi, nu prea.
– Crezi că sunt la prima generație? Știu cum să îi pun la punct.
– Da, tot respectul. Nu aș vrea să te înfurii. Am văzut ce-ți poate scoarța.
– Dar v-am crescut puternici, v-ați adaptat la toate condițiile, mi-ați contracarat aproape toate mișcările.
– Da, se pare că facem orice să evităm inevitabilul.
– Lasă, faceți și voi niște construcții durabile.
– Te văd zâmbind pe sub manta.
– Măcar încercați.
– Vezi să nu erupi pe undeva de râs.
– Problema nu este că îmi faceți mie vreun rău. Problema este că vă faceți vouă. Vă scurtați la maxim viața. Absolut orice produceți este din mine și va pieri în mine. De orice fugiți, tot din mineralele și substanțele pe care eu vi le furnizez, le creați. Că e plastic, benzină, E-uri, fast food, orice este, în mod pragmatic, natural. Eu deja am creat bacterii care descompun plasticul din apă. Am mesageri peste tot în lume care încearcă să vă prelungească viața. Crede-mă, nu e prima de dată când mi se topesc ghețarii, când mi se schimbă fața, când îmi dispar specii întregi.
Mă miră în schimb, că vă faceți viața atât de grea. Vă complicați așa de mult. Nu e suficient că sunt eu destul de imprevizibilă?
– Trăim pentru dramă.
– Nu puteți trăi fără.

– Uite ce frumos m-am bronzat pe picioare!
– Nope, e jeg.
– E praf din pădure. Jeguri sunt oamenii care își marchează teritoriul cu doze goale de Cola.
– Ar trebui să mă întind puțin.
– No, că am făcut-o și pe asta. Dorm într-o sală de sport.

camino x

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s