Camino, oarecare zi, ceva kilometri

“When all that’s left is to watch it burn,
I’m not made of stone, it hurts. ”

– Ești acolo?
– Întotdeauna.
– Ar trebui să mă adresez oficial?
– Apreciez, dar știm amândoi că știi poezia.
– N-am vorbit demult.
– N-ai prea avut nevoie în ultima perioadă. Am sesizat în schimb, recunoștința constantă.
– Mulțumesc.
– Știu.
– Nu găsesc nicio săgeată. Am găsit mucegai galben, graffiti cu galben, dar niciun indicator pentru Camino. Uite, acolo, ceva, sub un afiș. Cine pune un afiș cu o mâță dispărută pe un semn așa de important pentru cei care fac Camino?
– Cineva pentru care mâța e mai importantă decât drumul tău.
– Și câteodată mi-l acopăr chiar eu.
– Se întâmplă de multe ori în viață sa pierzi esența.
– Să ignori ceea ce contează cu adevărat. Este foarte ușor să te pierzi pe drum. Nu toți din jurul tău țin cont de el, unii își văd doar de mâța lor și te fac să deviezi.
– Nimeni nu te face să faci nimic. Fiecare cu mâța lui.
– Așa se vede de sus? Oamenii sunt răi.
– Un om care pune un afiș că i-a dispărut mâța nu poate fi rău. O caută disperat.
– Dar a pus afișul peste semnul meu.
-Te-ai pierdut?
– Nu.
– Ai mers mai mult înainte, căutând altul. Ai avansat.
– Sper că și-a găsit mâța. Sau cel puțin că o va găsi.
– (…)
– Zâmbești? Nu zâmbi, abia am început.
– Zi, incendiul din Grecia?
– Da, m-a afectat teribil. Au fost găsite rămășițe de familii cu copii, îmbrățișați când a venit focul peste ei.
– Nu ai fi făcut la fel?
– Fără îndoială.
– Fără îndoială vei muri și tu.
– Dar este extrem de dureros ce s-a întâmplat acolo.
– Nu știu dacă te ajută cu ceva faptul că Planeta este foarte imprevizibilă. Dacă nu a ras ea de pe fața ei civilizații întregi, v-ați omorât între voi. Singura certitudine pe care o aveți e moartea.
– Nu mă ajută cu absolut nimic.
– Moartea cuiva nu va fi în van dacă va determina măcar un om să aprecieze viața și tot ce înseamnă ea.
– Nu…nimic.
– Vezi? De aceea exist Eu în cultura voastră. Când nimic nu pare să aibă sens, logică, explicații, apare speranța. Orice fărâmă de șansă mă explică pe Mine. Unde se termină capacitățile voastre, încep Eu.
– Ceva, orice, să nu mai doară. Durerea fizică e una, înțeleg. Odată ce controlezi centri nervoși ai durerii, care doar îți semnalează că este ceva în neregulă cu o parte a corpului și se cere atenție acolo, îți controlezi lumea interioară.
– E la fel și cu celălalt tip de durere.
– Da, dar este o durere provocată din exterior, fără să am eu vreo vină.
– Toate sunteți celule conectate într-un țesut, dintr-un organ, ce face parte dintr-un sistem al unui organism.
– De ce este atât de greu pentru oameni să vadă asta?
– Limitările societății voastre sunt multe. Nu e doar educație, v-ați separat între granițe, limbi, pe modelul “asta este jucăria mea”.
– Și scuza-mă, dar tu ce faci în tot timpul ăsta?
– Tu știi ce face celula cu nr. 745.675 din ficatul tău, în acest moment? O fi urlând disperată că nu mai poate filtra atâtea tâmpenii pe care le introduci în organismul tău sub formă de mâncare. Câte mii de celule de pe pielea ta au murit arse de soare pentru că ți-a fost lene să te dai cu protecție? Câte celule din inima ta sunt fericite acum, că faci mișcare și…da, felicitări, tocmai ai asistat la o diviziune celulară. Mergi la botez? Ar trebui să fii prezentă, doar celulele tale au construit un edificiu din calciu și nisip transportat tocmai de la rinichi, unde îți strigă numele și îți cer prezența.
– Interesantă perspectivă.
– Tu crezi că e ușor să fii Dumnezeu? Mulți nu cred că exist și cine crede în Mine, mă trage de picior cu diverse texte. Sunt acolo, serios, prezent, dar nu pot să fac mare lucru. Ca să pun mâna literalmente pe unul din voi, să vă dau o mână de ajutor, ar trebui să mă disec, să mă disloc, să rănesc alte țesuturi, ca să ajung la voi. Niciodată nu voi sta pe gânduri în schimb, să sacrific o celulă, poate cea mai dragă mie, ca să vă arăt cum vă puteți ajuta între voi.
– Adevărul este că la cat de tragică este situația în Grecia, la fel de înălțătoare sunt și răspunsurile venite din partea oamenilor, care ajută cum pot.
– Nu renunța.
– Nu renunț, dar mi-e tare greu bagajul ăsta. Ar trebui să mănânc o parte din mâncarea ce o car cu mine.
– Da, ia din rucsac și bagă la ghiozdan, de parcă nu tot tu cari greutatea.
– Îmi pare rău, dar mi-a cam pierit zâmbetul azi.
– Mi-a fost dor de tine. Ești o celulă mișto.
– Mersi, ești un Dumnezeu drăguț.
– Cu mulți dintre voi am vorbit azi. Îmi pare rău că nu vă pot elibera de consecințele liberului vostru arbitru.
– Îmi pare rău că ne prindem atât de greu.
– Termină odată de mâncat să mergem să mâncăm. Lapte.
– Amazing grace…

camino y

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s