Camino ziua a 4-a, 27 km 😍😌

Draga mea, umblă dreaptă așa cum te-a învățat greutatea rucsacului ce îl porți în spate. Mișcă șoldurile așa cum te-a învățat durerea picioarelor. Umblă atât de înalt, încât mașinile să se oprească înainte să pui piciorul rănit pe trecerea de pietoni. Nu te mai gândi la ce ai fost în alte vieți, poart-o cu mândrie pe asta. La final totul va fi scris în cicatrici.

Să vă spun câte ceva despre genul de oameni care fac Camino.
1. Singuraticul este cel care umblă cu lunile. Fie trece Alpii pe jos, fie vine din Paris sau chiar de la el acasă din Germania sau e în vârstă, și-a încasat pilonul trei de pensii și îl doare la bocanc. Sunt admirabili, au sute de povești de spus și le-ai trăi pe toate.
2. Cuplurile sunt rare, nu ai zice. Sunt tare drăguți cum se ajută la urcări, dar fiecare își cară rucsacul. Mai dispar prin tufișuri, stau departe de grupurile mari, fac totul împreună. Am întâlnit un cuplu, ea detesta mersul pe jos dar el avea cancer in stadiu terminal și ultima lui dorință a fost o aventură împreună. Dacă nu aș fi plâns de durere, aș fi plâns povestea lor, cu siguranță, când m-au rugat să le fac o poză, împreună.
3. Grupurile mari, de obicei, vorbesc germană. M-aș integra ușor printre ele, mai ales pentru că mi se adresează direct pe limba lor, pe urmă se întreabă mirați, “dar nu ești din Germania?” Nu, sunt româncă. “Aaaaa, Ceaușescu…”
4. Prietenele sunt de ajutor în orice. Le ceri o bucată de uraniu radioactiv și sigur te ajută. Azi am stat de vorbă cu Chille, Suedia, Canada, Polonia, doar sunt din capitala tineretului din Europa.
5. Sforăitorul e prezent în fiecare noapte. Băi frate, am dat de o tanti, înger peste zi, diavol al sforăitului peste noapte. Pentru că da, pe Camino se doarme la bulk. De îi lega cineva o instalație la aparatul respirator, producea energie electrică.
6. Singuraticele, suntem rare.
Personal, aș vrea să înțeleg de ce oameni, nebuni din start, care umblă de-a lela, respectă regulile în halul ăsta. Se trezesc la 6, că nu se umblă pe căldură. Sunt îmbrăcați până în dinți cu haine easy dry. Se opresc la ore regulate. Mânâncă la ore fixe. Atât de previzibili. Eu mă trezesc ultima, mă opresc când am chef, umblu cu jeanși rupți, cu șosete din perechi diferite și cânt pe drum. Nu de alta, dar mi-am pierdut și pantalonii. Se spală seara, nu se usucă și îi pui pe rucsac, pe drum.
Așa că, draga mea, umblă dreaptă așa cum te-a învățat greutatea rucsacului ce îl porți în spate. Mișcă șoldurile așa cum te-au învățat durerea picioarelor. Umblă atât de înalt, încât mașinile să se oprească înainte să pui piciorul rănit pe trecerea de pietoni. Nu te mai gândi la ce ai fost în alte vieți, poart-o cu mândrie pe asta. La final totul va fi scris în cicatrici.

camino 4

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s