Camino, ziua a 5-a, 30 km, 42.616 pași 

 

Cred că aveți și voi voci în cap. Eu mi-am identificat patru, până acum. Copilul – căruia îi este mereu foame, plin de curaj, este extaziat de cele mai simple lucruri și coincide cu inima; adultul – responsabil, părintele matur, rezervat, care coincide cu rațiunea; tâmpita – un rezumat al tuturor greșelilor din trecut, o grasă ironică și sarcastică plină de toate fricile și cicatricile mele; femeia Alpha – ghidul meu spiritual, îngerul meu păzitor, care se pare că știe doar engleză și câteodată rămâne fără semnal.
Dacă vreți să vedeți un rezumat din ce s-a întâmplat ieri, în capul meu, după ce m-am cazat, luați cu popcorn.
– Ulala, am ajuns! Ce bine! M-am cazat, am găsit loc, voi face un duș fierbinte. Oare ce face Adelina?
– Fi-ți-ar drumu’ naibii de nebună, mi-am distrus picioarele.
– Uite, dorm la subsolul unei creșe! Ce semn drăguț.
– Putem mâine să dormim la subsolul unui Audi R8?
– Fac un duș rapid și mă întind în pat, trebuie să mă dau cu cremele pentru picioare, să scriu. Oare ce face Adelina?
– Dar mi fomică.
– Ar trebui să găsesc un supermarket, să cumpăr mâncare și să gătesc, așa ies cel mai ieftin. Dar, duș întâi. Oare ce face Adelina?
– Și dacă merg așa, ce are?
– La cât de homeless arăt, m-or pofti să stau pe o bancă și mi-or aduce niște resturi.
– Bun, deci la duș, mi-au zis cinci femei că nu este bec, pe lângă că nu are despărțitoare. Să îmi iau telefonul. Oh, uite, sunt deja trei telefoane cu lanternele aprinse. Oare ce face Adelina?
– Nu te uita, nu te uita, nu te uita, e normal, sunt trei femei goale care au făcut duș.
– Mda, ca la închisoare.
– Uite, un întrerupător. Dap, este lumină.
– “Wow, dar de unde ai aprins becul?”
– De la întrerupător.
– “Dar toate fetele de dinainte ne-au spus că nu este bec.”
– Păi nu ar trebui acceptați tot ce vă spun oamenii.
– Duș fierbinte? Apa asta e mai rece ca oceanul.
– Face bine la circulație.
– Da, că nu am circulat destul azi.
– Oricum, am găsit un întrerupător și nu am acceptat ce zice lumea. Asta spune ceva despre mine. Și ieri, când am dormit în patul de sus, fără margini, când toate femeile erau panicate că o să cadă noaptea din pat, am găsit o sfoară și mi-am făcut un cadru. Și alaltăieri, când m-am trezit la 3 noaptea cu instalația de sforăit sub mine, am avut ideea să mă mut pe canapeaua din lounge. Era liberă, pentru că 20 de oameni treziți la ora aceea nu s-au gândit la asta. Oare ce face Adelina?
– Da, ești genială. Doar că oamenii geniali merg în iulie la plajă și stau pe șezlonguri, lângă un mojito.
– Bun, acum merg să mănânc.
– O! Era un restaurant pe drum, la vreo 2 km de aici.
– Nu mai fac un pas, fi-ți-ar drumu’ naibii.
– Dar era Michelin..
– Ok, hai să mergem.
– O! Ce floare frumoasă! Interesantă combinație.
– Habar nu am ce ești, dar mă opresc ca și cum te-aș admira, că îmi ard picioarele.
– Am ajuns? Cât mai avem? Mi fomică.
– Cum am mers doar un kilometru? Am parcurs distanța București-Constanța frate, Google Maps ăsta își bate joc de mine.
– Nu am bani de un restaurant Michelin. Oare ce face Adelina?
– Dar e odată în viață.
– Îmi trebuie șosete noi. Și uite o carte drăguță pentru Adelina.
– Dar le-am spălat.
– Ăla nu e spălat, mi le-am înmuiat în apă să am dreptul să le întind pe uscător. Tot negre au rămas. Zi, zi, îndrăznește să zici.
– Dar ce o să zică lumea?
– Uite oceanul! Hai să fac o baie!
– Dar nu am costum de baie.
– Pot să îmi tai colanții de somn.
– Nu mai tot tăia tu lucruri.
– Gata, i-am tăiat, arată chiar drăguț.
– E rece apa, să nu răcesc. Ramân măcar cu tricoul pe mine.
– Apă! Nisip! Uite un pește ciudat, cum îi spune?
– Nu știu, dar avea aripi.
– Bine că nu mă aude nimeni.
– Gata. Liniște. Am umblat destul azi. Am îndurat destule azi. A fost un camino înălțător. Am cântat, am dansat pe drum, am admirat niște peisaje incredibil de frumoase. Fluturi au zburat în jurul meu, libelule au dansat, păsări au cântat, râul și-a văzut de cursul său. Nu-i pasă nimănui cine sunt, ce fac, ce voi mânca sau de șosetele mele. Soarele răsare și apune indiferent de drumul meu.
– Mda, că oamenii care așteaptă să scriu ceva, o să fie dați pe spate de fluturii și libelulele mele de pe fi-ți-ar drumu’ vieții și cine m-o pus să îl fac.
– Ce frumos e cerul, plin de stele. Oare este vreo stea care strălucește pentru mine?
– Oh, but you are a star. This hard period was an expansion of yourself. You’ve met with yourself and the four of you just collided into a supernova.
– Well, the night is darkest just before dawn.
– The night could go fuck itself. I’m floating outside this Planet and the view is breathtaking.
(Signal lost)

camino 5

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s