Camino ziua a 7-a, 32 km planificați, las’ că ajung și 20.

Camino ziua a 7-a, 32 km planificați, las’ că ajung și 20.

Aș dori să încep cu faptul că știu că pot merge pe jos 32 km. Ceea ce nu știu, este să mă opresc. Nu știu sa iau o pauză. Azi, am decis să pun stop drumului. Neplanificat, fără puncte pe hartă, fără să știu ce voi face mâine. M-am oprit la kilometrul 20, într-un hostel nou, la zece metri de ocean, unde recepționerul mi-a preluat hainele murdare și le-a pus la spălat.
Dar, voi adăuga drumului meu cei 30 de cm de pisică pe care am hrănit-o pe drum. Gramele de peturi pe care le-am strâns de pe jos și le-am aruncat la gunoi. Vreau să adaug cei câțiva metri de stâncă pe care am urcat pentru a aștepta în liniștea oceanului, apusul. Zâmbetul meu kilometric când am realizat că voi dormi pe o saltea memory foam, ceea ce pe Camino este aproape imposibil.
– Așa saltea nici acasă nu am.
– Oare e prea grea, să o car cu mine?
– Apune odată soarele ăsta?
– Ar trebui să îl privesc. E foarte romantic.
– ‘oi orbi fi-ți-ar naibii apusu’ tău. Mă uit direct în el.
– Stai, că nu văd să scriu.
– Die with memories, not dreams.
– Alooo, da ce-i cu accentu’ ăsta de british upper class? Umbli pe drum cu colanții tăiați, fă. Revino-ți.
– Ce frumos e apusul.
– Da foarte. Numa’ eu îl admir, cocoțată pe stânci, din care or ieși niște crabi și mi-or mânca bucile.
– Absolut superb.
– Alooo, fă poză că dispare soarele și am stat aici degeaba. Fi-ți-ar apusu’ și stâncile vieții.
– Oare de ce se aud așa nasol căștile astea?
– Pentru că mi-am pus căștile, am pornit muzica și cablu e conectat…la stânci. Mă mir că nu aud cum bate inima Pământului.
– Sunt obosită. Să fiu atentă cum calc, să nu cumva să mă accidentez.
– Numa’ așa voi lua autobuzul mâine.
– Mi somnic. Uite ce pietre interesante!
– Nu mă opresc, am adunat deja două!
– Două kilograme.
– Mi se închid ochii.
– O să fac cei mai mulți kilometri, o să vezi.
– În somn.
– Știi ceva?
– Treaba aia cu șosetele care se pierd în mașina de spălat e valabilă și în Spania. I-am dat recepționerului două perechi și am primit înapoi trei bucăți.
– Nici mașina nu le-a mai suportat.
– Dar sunt îmbibate cu crema aceea grasă de picioare și se prinde praful de numa’ de ele.
– A intrat în grevă și a zis că ea nu spală așa ceva.
– Mâine îmi cumpăr altele.
– Nu mă pot abține așa-i?
– De la?
– Planificări, rapoarte, liste, idei pe care trebuie să le fructific, să le materializez, să le pictez, să le prind în buchete, să le pozez. În ziua de azi, e un standard de atins, să fii mereu ocupat, să nu ai timp, să nu te plictisești, să înebunești în trafic, să ai o zi grea la birou, să te dispere lumea, să îți exprimi furia față de clasa politică, să alergi, să alergi pe drum ca să ajungi la timp să alergi la sală, să amâni, să te simți important, să te simți util, să îți sacrifici visurile, să fii mereu în priză, mereu aprins.
– Stinge becu’.

camino 7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s